Muzicienii norvegieni au un impact puternic asupra scenei muzicale internaţionale. Unele dintre cele mai cunoscute nume sunt Röyskopp, Orchestra Filarmonică din Oslo, Jan Garbarek, Arne Nordheim, Mari Boine, Leif Ove Andsnes, Nils Petter Molvær, Rolf Wallin, Turbonegro, Truls Mørk, Bugge Wesseltoft, Orchestra Norvegiană de Muzică de Cameră şi Serena Maneesh.
Festivaluri
Norvegia poate oferi 200 de festivaluri de muzică de toate genurile şi mărimile, inclusiv festivaluri de muzică de cameră şi rock şi festivaluri naţionale de mari dimensiuni. Unele evenimente sunt exotice ca soarele din miez de noapte polară sau peisajele naturale magnifice. Acestea merită să fie vizitate.
În Norvegia, cuvântul „festival” a fost multă vreme sinonim cu Festivalul Internaţional de la Bergen. Înfiinţat în 1953, acesta a fost inspirat de festivalul de muzică pe care Edvard Grieg l-a organizat la Bergen în 1898. În 1961, Molde, „oraşul trandafirilor”, a urmat evenimentul din Bergen organizând primul festival de jazz din Norvegia. Ulterior, acesta a devenit unul din cele mai mari festivaluri muzicale din ţară. Cel mai vechi festival norvegian de muzică populară tradiţională, Concursul Norvegian de Muzică şi Dansuri Tradiţionale, a fost înfiinţat în 1923. Acesta este o competiţie pentru artiştii de muzică populară, dar publicul îl consideră de multă vreme cel mai bun spectacol de muzică tradiţională norvegiană.
Norvegia găzduieşte şi o serie de festivaluri de jazz. Festivalul de Jazz Kongsberg de la începutul lunii iulie, Festivalul Internaţional de Jazz de la Molde, la sfârşitul lunii iulie şi Festivalul de Jazz de la Oslo la începutul lunii august prezintă mai multe tipuri de jazz. Vossa Jazz, din timpul sărbătorilor de Paşti, combină jazzul şi muzica tradiţională, în timp ce Festivalul Sildajazz organizat în Haugesund, în august, este dedicat jazzului tradiţional.
Pe lângă Concursul Norvegian de Muzică şi Dansuri Tradiţionale, organizat în fiecare an în altă localitate din Norvegia, cele mai importante festivaluri de muzică tradiţională au loc la Førde la începutul lunii iulie şi la Bø, în districtul Telemark, la mijlocul lunii august.
Două dintre cele mai populare festivaluri de rock din Norvegia sunt Festivalul Quart din Kristiansand la începutul lunii iulie şi Festivalul Öya, din apropiere de Oslo, de la începutul lunii august. Există însă şi festivaluri mai specializate de muzică pop, ca de pildă Festivalul de Blues Notodden şi Festivalul de rock metal Inferno, care în mod ironic are loc în Vinerea Mare.
Muzica Traditionala
Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, Norvegia are o tradiţie neîntreruptă în domeniul muzicii tradiţionale. Aceasta a fost transmisă în mod continuu de la o generaţie la alta, drept pentru care nu a existat niciodată nevoia unei renaşteri în acest sens. Ce s-a schimbat însă de-a lungul timpului a fost locul în care muzica tradiţională este prezentată publicului larg. În ultimii 10-15 ani nivelul de profesionalism a crescut, iar în prezent comunitatea muzicii tradiţionale din Norvegia cuprinde un număr de artişti extrem de talentaţi.
Muzica tradiţională norvegiană, atât cea vocală cât şi cea instrumentală, este de obicei interpretată de solişti. Muzica instrumentală se cântă cel mai adesea la vioară sau la vioara Hardanger, considerată instrumentul norvegian naţional. Această vioară are patru sau cinci coarde, este frumos decorată şi este puţin diferită de o vioară obişnuită. Experţii nu au căzut de acord asupra originilor sale, unii susţinând că a evoluat din vioară, alţii fiind de părere că provine direct de la instrumentele medievale cu coarde. Alte instrumente tradiţionale norvegiene includ drâmba (munnharpe), diferite fluiere, corni specifici (bukkehorn şi lur) şi ţitera norvegiană (langeleik). Unele din aceste instrumente sunt vechi de secole. O parte din muzica tradiţională este şi ea foarte veche, dar marea majoritate a repertoriului a fost creat în secolul al XIX-lea. Repertoriul instrumental se împarte de obicei astfel: pe de o parte, tipurile de muzică de dans mai recente, influenţate de tradiţiile din Europa Centrală (gammaldans), cum sunt valsurile, dansurile denumite reinlendere şi polcile, iar pe de altă parte, tipurile mai vechi de muzică (bygdedans), ca de pildă springar, gangar şi lyarslått (cunoscute şi în străinătate cu denumirile norvegiene). Utilizarea coardelor de cimpoi la vioara Hardanger, precum şi numărul mare de acorduri folosite îi conferă muzicii o mare varietate de armonii tonale. Acestea au constituit o sursă de inspiraţie pentru câţiva compozitori norvegieni, printre care şi celebrul Edvard Grieg.
Printre cei mai importanţi interpreţi de muzică tradiţională din Norvegia se numără cântăreţii la vioara Hardanger Knut Buen, Hallvard T. Bjørgum şi Annbjørg Lien, violonista Susanne Lundeng şi interpreţii vocali Agnes Buen Garnås, Kirsten Bråten Berg, Odd Nordstoga şi Øyonn Groven Myhren. Dintre grupurile de succes pot fi citaţi Majorstuen, Kvarts, Tindra, Dvergmål şi Utla.
Muzica Pop
În prezent, muzica pop, rock, hip-hop, metal, R&B şi muzica electronică din Norvegia este mai populară ca niciodată. Formaţii şi artişti ca Röyksopp, Turbonegro, Serena Maneesh, Sissel, Annie, Madrugada şi Jaga Jazzist sunt în centrul muzicii populare norvegiene. Datorită unei multitudini de alte formaţii şi de noi studiouri de înregistrări, muzica populară norvegiană este mai activă ca niciodată.
Norvegia are azi o scenă rock vastă şi plină de viaţă. Formaţii sonore, ca de pildă Kaizers Orchestra, Big Bang, Madrugada, Amulet, Serena Maneesh, Motorpsycho, Animal Alpha şi JR Ewing au o poziţie solidă în Norvegia şi îşi câştigă popularitatea cu ocazia fiecărui turneu internaţional de succes. Printre artiştii cu o expresivitate mai subtilă se numără St. Thomas, Thomas Dybdahl şi Ane Brun, precum şi formaţiile Washington, Minor Majority, Salvatore şi The White Birch, apreciaţi de criticii muzicali din străinătate pentru expresivitatea lor.
Muzica pop norvegiană se poate lăuda cu o serie de compozitori şi interpreţi talentaţi şi deosebiţi, inclusiv Bertine Zetlitz, Sondre Lerche, Maria Mena şi Ephemera. Dintre artiştii mai tineri şi promiţători poate fi amintită Marion Ravn, fostă membră a duo-ului M2M, în prezent interpretă solo cu un contract internaţional foarte important. Se presupune că cealaltă membră a duo-ului M2M, Marit Larsen va avea de asemenea o carieră de succes. Între timp, veteranii din grupul a-ha se ţin încă bine, la aproape 20 de ani de la debutul lor internaţional de proporţii şi se bucură de un succes semnificativ în ceea ce priveşte vânzarea şi spectacolele live. O altă veterană favorită a muzicii norvegiene, este Sissel, care se concentrează în prezent asupra audienţei sale internaţionale în creştere, în special a celei din Statele Unite ale Americii.
Melodi Grand Prix
Selectia nationala a Norvegiei pentru concursului european de muzica Eurovision se numeste melodi grand prix. Acest eveniment este urmarit de toata tara cu sufletul la gura, castigatorul reprezentand tara in editia anului acela. In 2009, competitia a fost castigata de catre Alexander Rybak, in 2010 de catre Didrik Solli-Tangen, iar in 2011 inca se alege. Daca sunteti interesat(a) de acest eveniment puteti vedea mai multe pe http://www.nrk.no/mgp/
Norvegia a participat de 48 de ori la Concursul Muzical Eurovision și a câștigat concursul de 3 ori, ultima dată în 2009 cu melodia „Fairytale” interpretată de Alexander Rybak.
Didrik Solli-Tangen (n. 11 iunie 1987, Porsgrunn, Telemark), este un cântăreț norvegian. În copilărie, a avut ca hobby-uri șahul și patinajul artistic. El a reprezentat Norvegia la Concursul Muzical Eurovision 2010 cu melodia „My Heart Is Yours”.
Alexander Rybak ( pe jumatate )
Alexander Rybak (n. 13 mai 1986 în Minsk, RSS Belarusă, Uniunea Sovietică) este un cântăreț, compozitor, actor, violonist și pianist norvegian, originar din Belarus. Desi acesta s-a nascut in Belarus, s-a mutat la varsta de 4 ani in Norvegia
Mari Boine
Mari Boine Persen s-a nascut la data de 8 noiembrie 1956 in Finnmark, Norvegia si a crescut in mijlocul miscarii crestine Laestadian.Albumul de debut "Jaskatvuooa mana" (1985), precum si cel de-al doilea "Gula Gula" (1989/1990), au fost puse sub numele ei complet. "Gula Gula" a fost preluat de catre Peter Gabriel de la Worldmusic sub eticheta Real World, care a impins muzica ei in afara granitelor din Scandinavia.
Alti cantareti norvegieni
Wisnu Witono Adhi
Benedicte Adrian
Frank Aleksandersen
Chand Torsvik
Kristin Frogner
Alexander Stenerud
Muzicienii norvegieni au un impact puternic asupra scenei muzicale internaţionale. Unele dintre cele mai cunoscute nume sunt Röyskopp, Orchestra Filarmonică din Oslo, Jan Garbarek, Arne Nordheim, Mari Boine, Leif Ove Andsnes, Nils Petter Molvær, Rolf Wallin, Turbonegro, Truls Mørk, Bugge Wesseltoft, Orchestra Norvegiană de Muzică de Cameră şi Serena Maneesh.
Arne Nordheim (n. 1931) ocupă un loc aparte printre compozitorii de astăzi. El locuieşte la Grotten, reşedinţa de onoare a Guvernului Norvegian aflată în apropierea Palatului Regal din Oslo, onoare care se acordă pe viaţă unuia dintre cei mai buni artişti norvegieni. Printre colegii lui Nordheim, recunoscuţi şi ei pe plan internaţional, se numără compozitorul de origine italiană Antonio Bibalo şi Edvard Hagerup Bull. Următoarea generaţie de compozitori îi include pe Olav Anton Thommessen şi Lasse Thoresen, ambii ocupându-se de cariera de compozitori pe lângă posturile de profesori influenţi de compoziţie la Academia Norvegiană de Muzică, precum şi pe Cecilie Ore, Rolf Wallin şi Asbjørn Schaathun. Generaţia mai tânără îi include pe Jon Øyvind Ness, Eivind Buene, Maja Ratkje şi Lars Petter Hagen.
La începutul secolului XX, pictura norvegiană contemporană a fost strâns legată de pictura franceză, legătură care avea să dureze până în anii ’60. Această influenţă a fost vizibilă în lucrările lui Thorvald Eichsen, ale cărui tablouri luminoase, colorate şi intense au fost probabil inspirate de Bonnard, creând astfel cel mai mare contrast posibil faţă de realismul norvegian.
Prima pictură abstractă din Norvegia a fost realizată de Thorvald Hellsen (1888-1937), care şi-a dezvoltat, în timpul primului război mondial, un stil decorativ abstract influenţat de Fernand Legér. Alţi studenţi ai lui Legér din anii ’20 îi includ pe Charlotte Wankel (1888-1969), Ragnhild Kaarbø (1889- 1949) şi Ragnhild Keyser (1889-1943). Printre pictorii care au devenit cunoscuţi la începutul secolului trecut se numără şi Axel Revold (1887-1962), Per Krogh (1889-1965), Alf Rolfsen (1895-1979) şi Aksel Waldemar Johannesen (1880-1922), un umanist care picta clasa muncitoare şi oropsiţii vieţii. Valoarea lucrărilor lui Johannesen nu a fost recunoscută decât după moartea sa timpurie, motiv pentru care este adeseori numit „artistul uitat”.
Romantism
Când Dresda şi-a pierdut importanţa ca centru spiritual al Germaniei în anii 1830, artiştii norvegieni conduşi de J C Dahl şi-au găsit un nou centru la Düsseldorf. Această generaţie, „a celor din Düsseldorf”, a adus pictura la îndemâna publicului norvegian, iar lucrările sale au devenit cunoscute în tradiţia norvegiană ca naţional romantice. Această eră este fără îndoială legată de opera lui Adolph Tiedeman (1814- 1876) şi Hans Gude (1825-1903), care au creat împreună tabloul care reprezintă şi în prezent simbolul spiritului norvegian – Brudferden i Hardanger („Călătoria miresei în Hardanger”). August Cappelen (1827-1852), care a pictat peisaje sălbatice din Telemark, şi Lars Hertervig (1830-1902), care a dat naştere unei interpretări mai personale a peisagisticii sunt alte exemple de pictori norvegieni romantici educaţi la Düsseldorf. Printre alţi artişti demni de remarcat din vremea respectivă se numără şi Amaldus Nielsen (1838-1932), Olaf Isaachsen (1835-1893) şi Carls Sundt-Hansen (1841-1907). Romanticii puneau accentul pe ţărani, chiar şi în tablourile reprezentând vestul Norvegiei şi zona de coastă, şi îi pictau lucrând pământul îmbrăcaţi în costume tradiţionale.
Realism
Pentru scurt timp, la sfârşitul anilor 1870, Munchen a devenit baza unui grup de tineri artişti norvegieni care aveau să aducă o contribuţie importantă la pictura naţională, în calitate de reprezentanţi ai realismului – printre aceştia se numărau Hans Heyerdahl (1857-1913), Kitty L Kielland (1843-1924), Harriet Backer (1845-1932), Erik Werenskiold (1855-1938), Christian Skredsvig (1854-1924), Theodor Kittelsen (1857-1914) şi Gerhard Munthe (1849-1929). În timpul anilor 1880, aceşti pictori s-au mutat la Paris, care a devenit noul centru al artiştilor norvegieni. Aici li s-au alăturat două personalităţi importante, Christian Krogh (1852-1925) şi Fritz Thaulow (1847-1906), ambii foşti studenţi ai lui Gude la Karlsruhe în anii 1870. Un alt important pictor realist, Eilif Peterssen (1852-1928), nu a ales Parisul ca destinaţie de studiu, ci a preferat Italia.
Arte Grafice
Arta grafică nu s-a dezvoltat în Norvegia până în 1895, când Edvard Munch a început să folosească diferite tehnici, printre care gravura în lemn, gravura cu acvaforte şi litografia. Lucrările sale nu au fost recunoscute imediat în Norvegia, deoarece locuia în Europa, astfel încât tehnicile de artă grafică pe care le folosea nu au influenţat munca colegilor săi norvegieni. Câţiva ani mai târziu, Nikolai Astrup şi-a dezvoltat un stil personal, folosind tehnica gravurii colorate în lemn, iar Johan Nordhagen a avut o contribuţie foarte importantă prin cursurile pe care le preda la Academia Regală de Arte şi Meşteşuguri (1899), oferind o bază solidă pentru instruirea studenţilor norvegieni în domeniul artelor grafice. În prima jumătate a secolului XX, cei mai importanţi artişti grafici norvegieni au fost Rolf Nesch (1893-1975), apreciat pe plan internaţional pentru tehnica sa originală de grafică pe metal, şi artistul lapon John Savio (1902-1938), care a lucrat în special cu gravuri în lemn.
Dupa 1814
In anii 1850 însă s-a introdus arta fotografică, iar portretiştii au fost nevoiţi să îşi caute de lucru în altă parte. Prin urmare, în următoarele decenii, în Norvegia s-a dezvoltat peisagistica. Starea proastă a economiei norvegiene în perioada imediat următoare separării de Danemarca a împiedicat dezvoltarea oricărei infrastructuri reale care să susţină artele. Nou-înfiinţata Universitate din Oslo nu avea o academie de arte, iar în plus lipsa patronajului regal al artelor şi abolirea aristocraţiei de către Storting în 1821 au redus şi mai mult posibilităţile şi aşa limitate ale artiştilor norvegieni şi i-au obligat să îşi găsească de lucru în străinătate. Astfel, rădăcinile picturii norvegiene se găsesc la Dresda, centrul romantismului german. Pictorul norvegian Johan Christian Dahl (1788-1857), care aparţinea acestei comunităţi, s-a întors în cele din urmă în ţara natală pentru a imortaliza pe pânză peisajele din vestul Norvegiei, în tablouri care sunt considerate de atunci încoace o imagine consacrată a Norvegiei însăşi. Lucrările lui Dahl le-au conferit peisajelor norvegiene o formă artistică şi au definit pentru prima oară Norvegia în pictură.
.preview.jpg)
