Miss Italia
|
Istoria Italiei După cum bine știm, Italia este o țară care ocupă Peninsula Italică, în sudul Europei.
Regiunea actuală a Italiei a fost ocupată de diverse popoare, diversificate din punct de vedere cultural, astfel Italia a cunoscut diverse regimuri politice.
Desi noua națiune italiana a apărut în anul 1861, sub Vittorio Emanuele II zona geografică a Italiei a avut o istorie bogată și îndelungată. [color=orange] Perioada pre-romană
Săpăturile efectuate pe teritoriul Italiei si Siciliei, au scos la lumină dovezi ale existenței umane pe aceste meleaguri încă din Paleolitic. Ca mărturie, stau vestigiile descoperite în Monte Poggiolo (în apropierea orașului Forli) și Grotta dell’Addaura, din apropierea orașului Palermo. Putem menționa obiecte de artă care datează de acum 800.000 de ani și diverse desene rupestre.
În perioada următoare, peninsula a fost vizitată de diverse populații: micenienii si fenicienii, care au venit din spațiul mediteranean; grecii dominând în special litoralul adriatic și Sicilia. Ulterior, latinii vin de undeva din nord.
În jurul anului 800 î.Hr., în centrul peninsulei se dezvoltă civilizația etruscă, care își atinge apogeul între 650 și 450 î.Hr. Etruscii erau foarte avansați, și-au dezvoltat propriul alfabet , iar regii lor au ajuns să domine chiar și Roma. Roma
Conform legendei, orașul antic Roma, a fost întemeiat în anul 753 î.Hr, pe 7 Coline. Legenda spune că Romulus și Remus au construit cetatea. Primul rege al Romei a fost chiar Romulus.
Roma a cunoscut trei mari perioade.
-Regalitatea: puterea era împărțită între rege, adunarea poporului și senat; regele era judecător și preot, însă avea puteri limitate. Ultimul rege, Tarquinus Suberbus, a domnit ca un tiran, motiv pentru care a fost alungat in 509 î.Hr, și poporul a refuzat alegera unui nou rege.
-Respublica (509-27 î.Hr.): conducerea o aveau 2 consuli, aleși anual, și care, după terminarea mandatului răspundeau în fața Senatului pentru faptele lor. Repubilca a fost dominată de luptele plebeilor împotriva patricienilor (494-287 î.Hr.). Sfârșitul Republicii a fost marcat de criză.Pentru a o depăși, în anul 60 î.Hr, s-a format primul triumvirat, între Crassus, Caesar și Pompei.
-Imperiul (27 î.Hr.- 476 d. Hr.): a cunoscut patru dinastii: Iulia Claudia, Flavia, Antoninilor (din care facea parte și Caesar) si dinastia Severilor. La începutul sec. al 3-lea d. Hr, a început criza Imperiului Roman. Impăratul Dioclețian (284-305) a încercat să depășească criza proclamându-se „Dominus et Deus” („Stăpân și Zeu”) și introduce o nouă formă de conducere numită dominat. A introdus apoi tetrarhia, puterea fiind împărțită intre 2 auguști si 2 cezari (ajutoarele auguștilor).
Constantin cel Mare (306-337) a dat Edictul de la Milano (313), prin care se legaliza creștinismul în Imperiu. În 330 a întemeiat orașul Constantinopol și mută capitala Imperiului în noul oraș.
Urmează o perioadă în care regiunea Italiei pierde din importanță și devine o simplă provincie, fiind practic abandonată de împărații care au urmat, ajungând să fie condusă de o succesiune de conducători de triburi germanice. În 410, vizigoții invadează Roma, punând capăt stăpânirii romane asupra Peninsulei Italice. În 439, vandalii cuceresc Cartagina, iar in 476, invazia germanică a fost completă. Roma cade, si devine germanică, alaturi de Italia. Evul Mediu
In perioada următoare căderii Romei, au avut loc o serie de fărămițări și invazii străine.În locul puterii centralizate, avem de-a face cu o putere a cetăților.
În 535, Iustinian reunește Imperiul Bizantin, sub a cărui conducere intră întreaga Italie. Moare însă în 565, iar, doi ani mai târziu, lombarzii invadează nordul și Italia revine la starea de fărâmițare. În 773, Charlemagne și armata sa de franci intră în Italia și se proclama rege al lombarzilor. Papa Leon al III-lea îl încoronează împărat, în anul 800, În sud a existat o continuitate a regimului bizantin. Totuși, in 827, arabii invadează Sicilia și cuceresc Palermo și Messina, pe care bizantinii le pierd. Expansiunea arabilor continuă și prin 843 ei cuceresc chiar și regiuni din Peninsula Italică. Forțele bizantine regrupate reușesc să-i alunge pe arabi. Ca și francii, lombarzii și goții, nici arabii nu reușesc să unifice Italia. În 1025, franco-normanzii invadează Sicilia, iar în 1091 obțin controlul asupra peninsulei în fața germanilor și reușesc să-i alunge pe arabi din Sicilia, deși în 1282, prin celebra răscoală Vesperi Siciliani, sicilienii îi alungă pe franci. Renașterea
Renașterea a debutat pe teritoriul Italiei, mai ales în Florența, și este marcată de o revoluție în artă, arhitectură, știință, filozofie, dar mai ales în societate. Trebuie semnalată contribuția poetului Dante Angheli în formarea unei limbi italiene unitare, literare, prin celebra sa operă „Divina Comedie”, scrisă în 1320. Influența germană asupra orașelor din centrul și nordul țării devine tot mai scazută, astfel că acestea devin complet autonome.Singura influență vine din partea papalutății. Printre numele celebre ale renașterii, îi putem aminti pe Leonardo da Vinci (1452-1519) si Michelangelo Buonarotti (1475-1564).
În secolul al XIII-lea, Italia, alături de o mare parte a Europei, este lovită de o epidemie devastatoare „Moartea neagră”, care a produs multe victime.
Tot în această perioadă, francezii pornesc războaiele împotriva Imperiului Habsburgic, care stăpânea Austria, Spania, Olanda, o pare a Germaniei și o parte a Italiei. Orașele-stat își pierd independența. În cele din urmă, francezii se retrag, lăsând totuși cale libera altor ocupații străine și a unei situații politice incerte pentru Italia timp de încă două secole.
Risorgimento și Regatul Italiei
Giuseppe Mazzini este cunoscut pentru lupta sa de independență și unificare a Italiei, și pentru ambiția sa ca aceasta să devină o republică democratică. Însă lupta sa s-a soldat cu eșec. Mulți nu îi împărtășeau ideile, deoarece fie susțineau necesitatea unei monarhii, fie o papalitate reconsolidată.
În 1848, mai multe mișcări revoluționare au loc în Italia, iar în Austria, ca urmare a mișcării revoluționare vieneze, ministrul de externe Metternich pleacă în exil. Imperiul Habsburgic se află in haos. Regele Piemontelui, Carlo Alberto, deși intervenise împotriva austriecilor, era îngrijorat de obiectivul lui Mazzini de instaurare a republicii. De aceea, contele de Piemonte, Cavour, îi solicită regelui Alberto să preia controlul situației, însă acesta din urmă este învins de austrieci și este succedat de fiul său, Vittorio Emanuele II. Între timp, Roma, prin intermediul papei, se opune oricărui război de eliberare. Giuseppe Garibaldi (1807-1882) se întălnește la Roma cu Mazzini și cu alte personalități proeminente ale luptei de eliberare. La primul eșec al forțelor revoluționare, Garibaldi se îndrepta către sud, pentru a susține Republica Romană, dar prin 1849, austriecii și francezii câștigă teren. Mișcarea pentru Republica Romană a fost zdrobită, iar puterea papală a fost restaurată. Garibaldi și Mazzini pleacă în exil. Forțele conservatoare catolice, formate din papalitate, austrieci și bourbonii spanioli preiau controlul.
Mișcarea pentru unificare se retrage în Piemont și devine o forță-tampon între Austria și Franța. Cavour, acum premier al Piemontelui, urmărește realizarea unificării prin diplomație, în contrast cu insurecțiile eșuate ale lui Mazzini. În 1857, Piemontul întrerupe relațiile diplomatice cu Austria și se îndreapta către Franța, cu care se aliază împotriva Austriei. În 1859, o alianță militară formală a fost semnată între Franța și Piemont, în scopul luptei împotriva Austriei.
Camour alocă fonduri pentru alegerile din Toscana și Emilia, ca și Piemontul, alte două state italiene. În martie 1860, cele trei state se unesc formând noul Regat al Italiei. În sud și în Sicilia izbucnesc răscoale. În mai 1860, Garibaldi intră în acțiune, plecând din Genova și, în fruntea unei trupe de o mie de voluntari - Cămășile Roșii - se îndreaptă către Sicilia. Luați prin surprindere, Bourbonii francezi sunt alungați, iar Garibaldi se proclamă dictator al Siciliei. Cavour se temea de Garibaldi și de faptul că Risorgimento ar putea lua o turnură democratică. Pe 7 septembrie 1860, Garibaldi se îndreaptă către Napoli. Aceeași temere îl face pe Cavour să preia conducerea armatei din Piemont cu care învinge armata papală. Pe 26 octombrie are loc întâlnirea dintre regele Emanuele și Garibaldi. Acesta din urmă recunoaște puterea regală și împreună, pe 7 noiembrie, se îndreaptă spre Napoli într-un adevărat marș triumfal. Concurența dintre rege și Garibaldi s-ar fi putut ușor transforma într-un război civil, dar, în ianuarie 1861, au loc în Italia primele alegeri parlamentare. Astfel se pun bazele regatului Italiei și se consfințește autoritatea lui Vittorio Emanuele II ca fiind primul rege al Italiei, deși problemele ridicate de Veneția, Roma și Papalitate au rămas nerezolvate. Italia, aliată cu Germania, luptă împotriva Austriei care, în august 1866, este nevoită să cedeze Veneția Italiei. Garibaldi ia cu asalt Roma, iar catolicii francezi se retrag pentru a asigura protecția papei. Prusia învinge Franța și astfel, pe 20 septembrie 1870, porțile Cetății Eterne, Roma, se deschid permițând intrarea trupelor italiene. Mișcarea Risorgimento a fost înfăptuită.
Guvernul italian, aflat inițial la Torino, se transferă din Florența la Roma. Vaticanul interzice catolicilor de a mai participa la viața politică și condamnă noua guvernare. Însuși papa se declară prizonier al Vaticanului. Din păcate, noua națiune avea să se confrunte cu probleme ca: sărăcia generalizată, corupția, subdezvoltarea economică, situația dificilă a regiunii sudice (Problema Sudului). În sud, situația era foarte confuză mai ales datorită prezenței trupelor înarmate care dețineau controlul zonal. În urma unei confruntări numite Războiul briganzilor, armata italiană reface și aici ordinea. Statul liberal
În 1876, guvernarea de dreapta impune noi alegeri pe care le pierde în favoarea stângii. Reformele sociale și economice se află în plin avânt. Partidul Socialist Italian s-a constituit în1892, dar a fost dizolvat de premierul Crispi, care se temea de marxism și anarhism. În ceea ce privește politica externă, în 1882, Italia aderă la Tripla Alianță alături de Germania și de Austria (deși aceasta din urmă îi fusese inamic). Aceasta era perioada formării sferelor mondiale de influență, iar Italia, dorind sa fie o super-putere, încearcă să anexeze Etiopia, dar aceasta se apără cu eroism producând Italiei o pierdere de 5.000 de militari, o adevărata umilire națională. Astfel Crispi renunță la idealurile expansioniste.
În 1900, un anarhist italian din New York îl asasinează pe regele Umberto. Vittorio Emanuelle III, fiul său, moștenește tronul.
Premierul Giolitti adoptă un program de reforme cu caracter progresist. Industria italiană se dezvoltă într-un ritm rapid. Principalele orașe industriale sunt Milano, Torino și Genova. Apare marca de mașini FIAT. Se creează Banca Italiei. Standardul de viață din nordul Italiei se apropie de cel european, dar contrastul față de zona sudică se amplifică. Sunt legiferate condițiile de muncă.
Mișcarea extremistă naționalistă de extremă dreaptă este contrabalansată de socialism, astfel că pe scena politică se menține stabilitatea (e drept că nu pentru mult timp). Artele și știința progresează.
Biserica Romano-Catolică continuă să fie dominantă. Conștiința identității naționale nu este încă formată definitiv.
În septembrie 1911, guvernarea Giollitti declară război împotriva Imperiului Otoman, confruntare militară ce se va dovedi costisitoare. Italia invadează și anexează Libia. Prin intermediul ziarului "Avanti", Partidul Socialist atacă guvernarea. Tânărul ei editor nu era altul decât socialistul Benito Mussolini (1883 - 1945). Primul Război Mondial
Marea Britanie, Franța și Rusia formează Tripla Ințelegere (Antanta) ca o contrapondere la Tripla Alianță a Germaniei, Austriei și Italiei. A existat o mare doză de indecizie din partea Italiei în ceea ce privește intrarea în război și de care parte. Naționaliștii italieni vedeau în Austria un inamic. În iulie 1914, asasinarea arhiducelui Ferdinand provoacă Austria să declare război Serbiei. Italia continuă să rămână neutră.
Deși Partidul Socialist Italian își menține poziția tradițională de neutralitate, Benito Mussolini, unul din membrii săi proeminenți, se opune acestui punct de vedere. La scurt timp, Mussolini este demis din partid, dar își lansează propriul ziar și pledează pentru intervenția de partea Marii Britanii, Franța și Rusia. Italia intră în război alături de aceste țări, având ca promisiune anumite teritorii, dar era nepregatită din punct de vedere industrial și militar și având ca susținere numai o mică parte a populației. Încă nu își revenise în urma campaniei dezastruoase din Libia. În mai 1915, Italia invadeză Austria și pierde 200.000 de soldați. Un an mai târziu, Austria lansează ofensiva împotriva Italiei și are loc dezastrul de la Caporetto (octombrie 1917), o retragere panicată a peste 700.000 de soldați italieni. În cele din urmă, Italia își recuperează teritoriile pierdute, iar Imperiul Austro-Ungar se prăbușește.
Al doilea Război Mondial
În 1933, Hitler ajunge la putere în Germania. Italia, îngrijorata de ambițiile naziștilor, se îndreaptă către Franța și Marea Britanie. Totuși, după invazia din Etiopia din 1935, Liga Națiunilor impune sancțiuni împotriva Italiei. Ca răspuns, Mussolini întrerupe relațiile cu Marea Britanie și Franța și se alătură Germaniei. După războiul împotriva Etiopiei, Mussolini își manifestă susținerea pentru forțele rebele pro-fasciste ale lui Francisco Franco în cadrul Războiului Civil Spaniol împotriva guvernării republicane. În 1939, Franco e victorios.
Continuând politica de dreapta, Italia se retrage din Liga Națiunilor, separându-se de democrațiile vest-europene. În 1938, Hitler anexează Austriași o parte a Cehoslovaciei. În anul următor, Italia ocupă Albania și devine aliat formal al Germaniei. Germania invadează Polonia și forțează Marea Britanie și Franța să-i declare război. Al Doilea Război Mondial începe. Germania invadează Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia și Luxemburg și patrunde adânc în teritoriul Franței. Pe 10 iunie, Italia declară război Franței și Marii Britanii în încercarea de a prelua controlul asupra Canalului Suez, dar britanicii resping trupele italiene. La 28 octombrie 1940, Mussolini ordonă invadarea Greciei, dar grecii reușesc cu succes să respingă trupele invadatoare. Hitler încearcă să ajute trupele italiene, dar armata sa suferă mari pierderi pe frontul din Albania. Ajutat de Mussolini, Hitler invadează Rusia cu peste 200.000 de soldați.
Eevnimentele se precipită. Japonia atacă Pearl Harbour. Mussolini declară război Statelor Unite. Pe 10 iulie 1943, trupele aliate atacă Sicilia. Puterea lui Mussolini începe să decadă. Aliații bombardează Napoli și Roma. Marele Consiliu Fascist, alături de ginerele lui Mussolini, Galeazzo Ciano, votează îndepărtarea de la putere a dictatorului. Mussolini este arestat. Hitler, indignat, se pregătește să atace Italia. Pe 8 septembrie, guvernul italian declară încheierea armistițiului cu aliații, iar regele, de teama iminentulu atac german, se refugiază. La 12 septembrie, trupele de comando hitleriste reușesc să-l elibereze pe Mussolini iar, în nordul italiei, acesta înființează republica Salo. Fasciștii trec la executarea oponenților, printre aceștia fiind și Ciano. În septembrie 1943, forțele aliate debarchează la sud de Roma iar, în octombrie, preiau controlul orașului Napoli. În iunie anul următor, Roma este complet eliberată. Regele Vittorio Emanuele abdică în favoarea fiului său, Umberto. Pe 27 aprilie, Mussolini și amanta sa, Claretta Petacci, sunt executați, iar cadavrele lor sunt expuse la Milano. În mai 1945, ultimele trupe germane din Italia se predau.
Italia Contemporană
La începutul anilor 90' are loc dezagregarea Uniunii Sovietice și stingerea Războiului Rece. Partidul Comunist Italian a devenit mai moderat și devine cunoscut ca Partidul Democrat de Stânga. Partidul Creștin Democrat, aflat în partea opusă, pierde o parte din susținere. Apare un nou partid, Liga Nordului, care condamnă corupția și face apel la nordul Italiei pentu a se separa de sud în scopul formării unui nou stat, Padania. Deși socialistul Giuliano Amato este ales premier în 1992, în anul următor Partidul Socialist practic dispare de pe scena politică.
Urmează o perioadă în care viața politică este marcată de acte de corupție, de luare de mită și numeroase scandaluri, dintre care cel mai cunoscut este Tangentopoli. Sunt implicați numeroși membri ai parlamentului. În 1994, Craxi se refugiază în Tunisia pentru a scăpa de arestare. Referendumurile din 1991 și 1993 aduc sistemul proporțional ca bază a reprezentării parlamentare, iar în cadrul guvernărilor locale este instituit principiul câștigatorul ia totul. În ceea ce privește politica externă, Italia se aliniază alături de Statele Unite, fiind membru NATO încă din 1949. În 1998, este admisă și în Uniunea Monetară Europeană.
Italia este o lume complexă. A devenit o putere economică și un aliat apropiat al SUA. Deși deține o industrie avansată, din punct de vedere cultural, tradiția este cea care îi redă inconfundabilul specific național.
|
