RAZBOAIE
Războiul Burilor
Războiul sud-african din 1899-1902, adesea numit “Războiul Burilor”, a fost primul conflict de peste mări care a implicat şi trupele Noii Zeelande. Bătălia s-a ţinut între Imperiul Britanic şi burii din Republica Sud-Africană (Republica Transvaal) şi Statul Liber Orange.
Tablou „Războiul sud-african” (~1900)
La război au plecat aproximativ 6500 de bărbaţi cu 8000 de cai, alături de alţi câţiva medici, asistente medicale, medici veterinari şi cu un număr mic de profesori. Au murit şaptezeci de neozeelandezi, împreună cu alte 158 de persoane ucise accidental sau moarte în urma unor boli de care sufereau.
Rezultatul războiului a fost victoria britanică. Învingătorii, observând implicarea neozeelandezilor în războiul cu pricina, i-au trimis în străinătate pentru a servi Imperiului Britanic. Bucuraţi de succesul trupelor din Noua Zeelandă, britanicii au promovat ideea că neozeelandezii sunt în mod natural nişte soldaţi buni, ce au nevoie doar de puţină pregătire.
Sub comanda maiorului RH Davies, a patra paradă a Regimentului Noii Zeelande de la Klerksdorp, Transvaal, 26 noiembrie 1900
Război intern
În 1859, Te Tiera Manuka, şef al „Te Atiawa”, s-a oferit să vândă terenurile de la Waitara, din nordul insulei Taranki. Guvernul a acceptat oferta, iar coloniştii aşteaptă cu nerăbdare să îşi extindă mica enclavă în jurul New Plymonthului. Cu toate acestea, Wiremu Kingi, un şef mai în vârstă, a negat faptul că Teira ar avea dreptul de a vinde terenul Waitara, şi astfel a izbucnit un război intern, in luna martie a anului 1860. Insula Taranki a experimentat în următorii 21 de ani o serie de conflicte.
Mai mult de 230 de oameni au fost ucişi sau răniţi, şi alţi 120 au murit din cauza unor boli. Un armistiţiu a pus capăt conflictului militar în martie 1861, dar nu a reuşit să rezolve problemele de bază. Lupte proaspete au izbucnit în 1863.
Harta războiului din Taranki
ARTA ÎN NOUA ZEELANDĂ
În secolele 19 şi 20 pictura din Noua Zeelandă a fost dominată de un stil conservator englez. Peisajul era genul primar, dominant. Cele mai vechi picturi au fost cele ale "amatorilor": profesori, casnice, miniştri, politicieni şi topografi. Scopul lor principal nu a fost de a produce opere de artă, ci de a înregistra informaţii despre locuri, stiluri şi altele.
"Pink Terraces of Otukapuarangi", 1890, de Charles Blomfield.
Spre sfârşitul secolului al 19-lea, sosirea mai multor pictori profesionişti, veniţi din Europa, a schimbat viziunea oamneilor asupra artei. În primele decenii ale noului secol, multi dintre artiştii mai ambiţioşi şi talentaţi din Noua Zeelandă au călătorit în Europa pentru a studia evoluţile moderne, cum ar fi cubismul şi fauvismul.
Leapaway girl, 1969, de Ian Scott.
În anii 1930 şi 1940 pictura din Noua Zeelandă şi-a dezvoltat o identitate mai distinctivă, şi s-a caracterizat în mare parte prin stilul său regionalist. După al doilea război mondial, înţelegerea, cunoaşterea artei moderne internaţionale a crescut.
